Termeni și condiții generale

Cine suntem și cum ne poți contacta

Suntem Custom Signature SRL, dar ne cunoști mai bine drept VlogStore.

Sediul nostru social este situat la adresa Str. Laminoarelor, Nr.3, Bl.2, Sc.B, Ap.11, cod poștal 500308, Brasov, Brasov, România. Suntem înregistrați sub nr. J8/425/31.01.2019 cu numele Custom Signature SRL. 

Ne poți contacta pe email la office@vlogstore.ro sau la telefon la numărul 0730331459.

Drepturile de proprietate Intelectuală

Conținutul site-ului VlogStore.ro: imagini, texte, elemente de grafica web, scripturi, software, drepturi de proiectare, drepturi de model, patente, mărci înregistrate, este integral proprietatea Custom Signature SRL și a furnizorilor săi și este apărat de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de legile privind proprietatea intelectuală și industrială. Folosirea fără acordul Custom Signature SRL a oricăror elemente enumerate mai sus se pedepsește conform legislației în vigoare.

Înregistrarea ca utilizator

Pentru a-ți crea un cont pe site, te rugăm să folosești o adresă de e-mail validă.

Prețul

Prețul final plătit de tine este format din prețul produsului + cheltuielile de expediție aferente. Cheltuielile de expediție sunt detaliate pe Site înainte de finalizarea comenzii de către tine.

Toate prețurile aferente produselor comercializate prin intermediul site-ului vlogstore.ro sunt exprimate în RON.

Comanda

Poți plasa o comandă și în cazul în care nu ai un cont activat pe site. Vom avea nevoie să ne furnizezi datele necesare pentru prelucrarea acesteia (nume, adresă de facturare și livrare, număr de telefon și adresă de email validă).

Prin finalizarea comenzii vei garanta că toate datele furnizate sunt reale și corecte, în caz contrar nu ne asumăm răspunderea pentru orice consecință determinată de aceste erori (ca de exemplu, fără a se limita la comanda întârziata, transmisă greșit, etc).

Prin finalizarea comenzii, te declari de acord ca un reprezentant VlogStore.ro să te contacteze prin orice mijloc disponibil (e-mail/ telefon / messenger) pentru confirmarea si prelucrarea comenzii.

Confirmarea privind livrarea produselor comandate se va realiza în 24-48 de ore de la înregistrarea comenzii pe site.

Livrare și plată

Poți afla toate informațiile legate de livrare și plăți în secțiunea dedicată pe site.

Returnare produse

Condițiile de retur, precum și formularul de retur sunt detaliate pe site.

Prelucrarea datelor personale

Ne angajăm să îți protejăm datele personale și să le folosim responsabil, cu acordul tău. Poți citi mai multe despre Politica de prelucrare a datelor personale în secțiunea dedicată de pe site.

Despre Cookie-uri

Site-ul vlogstore.ro folosește cookie-uri. Poți afla mai multe despre ele în secțiunea dedicată lor.